Academician VIOREL BARBU

Viorel Barbu este membru al Academiei Romane, presedintele Filialei Iasi a Academiei Romane. S‑a nascut la 14 iunie 1941, la Deleni – Vaslui. A urmat, intre 1959‑1964, Facultatea de Mate­matica, Universitatea Al. I. Cuza, Iasi 1969, doctor al Universitatii Al. I. Cuza, Iasi.

 

1. Considerati ca Romania de azi este diferita de cea anterioara anului 1989? Din aceasta perspectiva, se poate vorbi, din perspectiva dumneavoastra, de o magistratura de dinainte de 1989 si de una de dupa 1989?

 

Fara indoiala, este complet diferita sub raport politic, economic si chiar social. Institutiile s‑au schimbat si ele, chiar daca nu asa cum am fi dorit, dar fara indoiala nu putem vorbi de o ruptura institutionala si, sincer vorbind, nici nu cred ca era necesara. Personal, nu mai cred de mult timp in eficienta unor reforme „revolutionare” in spatiul public, chiar atunci cand
cu totii ne‑am dori schimbari rapide si vizibile.

O evolutie bine sustinuta si condusa este mai eficienta decat experiente radicale, dar nemotivate. Mai toate institutiile statului dinainte de 1989 au continuat sa functioneze si dupa aceea cam cu aceiasi oameni, magistratura fiind una dintre acestea.

Nici nu cred ca a fost rau si in mod sigur nu se putea altfel, fara a intra intr‑o grava criza institutionala pe care Romania o mai traversase cu 40 ani inainte, la instalarea regimului comunist. In ciuda unor abuzuri si a controlului strict al sistemului comunist asupra justitiei, fara indoiala ca cei mai multi dintre magistratii dinainte de 1989 (am in vedere in special perioada mai relaxata de dupa 1965) si‑au exercitat cu onestitate si competenta profesia, asa cum se intampla si in prezent.

 

2. Ar trebui trecuta cu vederea colaborarea unor magistrati cu serviciile Securitatii, data fiind experienta si competenta acumulata (stiut fiind ca un bun specialist se formeaza in multi ani) sau ar trebui ca aceste persoane sa fie expuse si indepartate din profesie? Solutia din Germania de Est, unde, dupa caderea zidului si reunificare, judecatorii din perioada comunista au fost indepartati, este cea mai buna?

 

Cred ca indepartarea unui specialist competent si a unui profesionist pentru asemenea motive care nici nu mai rezoneaza, de altfel, in constiinta romaneasca, nu ar fi doar abuziva, ci si neproductiva. Romania din 2010 nu
este Germania anului 1990. Exceptand cazurile de crime sau abuzuri flagrante contra drepturilor omului, cred ca este un subiect care ar putea fi inchis.

Romanii au iesit din dictatura cu numeroase frustrari, resentimente si desigur sentimente de culpabilitate de care nu au fost decat rareori responsabili. Daca nu pot fi uitate, ar trebui macar iertate. In ceea ce ma priveste, raspunzand pe scurt la intrebarea dumneavoastra, prefer un profe­­­sionist (in speta judecator sau procuror) competent si onest unuia cu dosar „nepatat” dar lipsit de profesionalism.

3. Considerati ca si in prezent, in lume si in Romania, puterea politica exercita influenta sau control asupra magistratilor? In ce modalitate? Prin ce parghii?

 

Nu am informatii exacte, dar cred ca exista si va exista intotdeauna tentatia  politicului de a influenta si chiar controla justitia. S‑a intamplat intotdeauna la noi acest lucru si nu numai la noi. Nici nu‑i de mirare; politica este stiinta si practica puterii.

 

4. Daca ar trebui sa va adresati unei instante din Romania, pentru a va ocroti un drept, ati avea incredere in sistem, in general, si in judecator, in special? Exista vreo diferenta intre ceea ce ar trebui sa fie un judecator si ceea ce el este, in realitate?

 

Nu m‑am adresat niciodata justitiei intr‑o cauza personala, dar cred ca as avea incredere. Ceea ce ma nelinisteste este insa lentoarea actului de justitie si procedura complicata.

 

5. Ce socotiti ca ar trebui sa faca membrii acestui corp profesional pentru intarirea independentei si sporirea increderii publicului in actul de dreptate? Cum ar trebui sa se comporte un judecator? S‑a nascut oare judecatorul ideal?

 

Desigur, in calitate de cetatean, as dori ca magistratul roman sa se comporte si sa profeseze la inaltimea autoritatii si a demnitatii sale. Nu am incredere decat intr‑o justitie independenta si neaservita politic; as dori sa fie intr‑adevar o putere in stat egala celorlalte doua, deoarece numai asa ma simt in siguranta ca cetatean. Nu pot face eu portretul robot al judecatorului ideal si de fapt nici nu cred in aceasta sintagma.

Cum trebuie sa fie judecatorul? Profesionist, cultivat si cu simtul dreptatii care trebuie sa se manifeste desigur in spiritul legii si poate mai putin in „litera legii”, care poate fi imperfecta. As dori ca magistratul roman sa se comporte si sa aiba reputatia magistratului american, englez, german sau al altor tari civilizate. Poate este bine sa inchei aici cu o istorioara aflata din memoriile lui Winston Churchil,prim‑ministru al
Regatului Unit in cel de‑al doilea razboi mondial. In anul 1943, o curte britanica il inculpase pe generalul Charles de Gaulle, pe acea vreme conducatorul Frantei libere si aflat in Liban, pentru tratament incorect aplicat de subordonatii sai unui cetatean britanic. Winston Churchill afland de aceasta cat si de intentia lui de Gaulle de a‑l vizita la Londra, i‑a comunicat in scris prietenului si aliatului sau francez sa‑si anuleze deocamdata vizita, deoarece ar risca inchisoarea, intrucat el, ca prim‑ministru, nu poate influenta hotararea tribunalului respectiv. Aceasta se intampla intr‑o tara aflata in razboi total si cu un prim‑ministru (W.Churchill) care avea puteri politice depline in Regatul Unit. Este greu de crezut, nu‑i asa?

Citatul zilei

Preceptele dreptului sunt: sa traiesti cinstit, sa nu vatami altuia, sa dai fiecaruia ce i se cuvine

Iustinian

Personalităţi

Mihai Eminescu Mihai Eminescu Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 -15 iunie 1889) a fost poet , prozator  roman,   ... citeşte mai mult →

Interviuri

DAN GRIGORE DAN GRIGORE Dan Grigore (n. 6 august 1943, Bucuresti) este un muzician roman, pianist si pro ... citeşte mai mult →